ROgift.ro(cadouri din Bucovina)

Istoricul şi criticul literar George Muntean

După absolvirea cursurilor liceale s-a înscris la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” Bucureşti, de unde a fost exmatriculat pe motive politice. Între anii 1954-1959 a urmat Facultatea de Litere şi Filosofie Bucureşti. În anul 1960 s-a încadrat ca cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „George Călinescu” Bucureşti. În perioada
1960-1968 a fost redactor la revista „Contemporanul”, iar în perioada 1974-1979, redactor-şef la „Revista de istorie şi teorie literară”. A colaborat la numeroase publicaţii cu studii şi articole de critică, istorie şi teorie literară, estetică, literatură comparată, folcloristică, note, însemnări, reportaje, în total peste 2000 de titluri. A publicat documente inedite despre Mihai Eminescu, Liviu Rebreanu, George Călinescu, Vladimir Streinu ş.a. A participat la reactivarea Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, inclusiv în structurile de conducere, începând cu primul congres de la Gălăneşti, din anul 1990.
A participat frecvent, din partea Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, la congrese naţionale şi internaţionale, la manifestări culturale diverse: simpozioane, întâlniri culturale, dezbateri pe diferite teme şi la Cursurile de vară ale Universităţii Populare „Ion Nistor” Rădăuţi. Ne-am întâlnit la astfel de manifestări culturale în Bucureşti, Sibiu, Oradea, Cernăuţi, Chişinău, Suceava, Siret, Putna, Suceviţa şi Rădăuţi.
„Personalitate cu multiple preocupări culturale, a conferenţiat de-a lungul anilor pe teme istorice, literare, politice, culturale în mai toate oraşele şi târgurile ţării” scrie Luca Bejinariu în volumul „Izvorul – 150 de ani de şcoală la Bilca”, volum coordonat de ing. Mircea Irimescu şi publicat la Editura Septentrion, Rădăuţi, 2011.
În oraşul Rădăuţi îi făcea plăcere să vină la Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi” şi la Banca Naţională – Filiala Rădăuţi, unde lucra prietenul său Dragoş Luchian. În toamna anului 1995, fostul elev, acum criticul şi istoricul literar George Muntean, a venit din nou la liceu, de data aceasta însoţind-o pe doamna acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga, moment onorant pentru instituţia noastră şi pentru mine, atunci director al Liceului ”Eudoxiu Hurmuzachi”. Au avut loc mai multe discuţii, informări reciproce şi evaluări în plan cultural şi didactic. “Este aici o putere şi un adevăr şi o viaţă de esenţe. Sunteţi aici în Bucovina oameni deosebiţi şi aveţi o şcoală care oferă tineretului o serioasă pregătire”, declarase acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga, text publicat de scriitoarea Adela Popescu în volumul “A fost odată George Muntean”.
George Muntean a fost ales membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al altor societăţi, fundaţii şi asociaţii, precum Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, ASTRA, Societatea de Ştiinţe Filologice, Asociaţia de Istorie „Nicolae Iorga”, Asociaţia Culturală „Pro-Basarabia şi Bucovina”, Fundaţia Culturală „Iancu Flondor”, Societatea pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” Cernăuţi, Asociaţia Naţională a Folcloriştilor, Asociaţia ”Golgota” Cernăuţi, Societatea Culturală Folclorică ”Simion Florea Marian”, Societatea Culturală ”Herţa” ş.a.
Meritele i-au fost recunoscute prin premiul Academiei Române (1977), Premiul pentru critică literară a revistei ”Literatură şi Artă (Chişinău) etc.
Gospodăria străveche a părinţilor din comuna Bilca, din iniţiativa lui George Muntean şi a soţiei sale Adela Popescu, a devenit casă-muzeu, ”imagine reprezentativă a satului bucovinean tradiţional”.
Omul de cultură bucovinean, criticul şi istoricul literar George Muntean a fost un om foarte activ şi devotat istoriei, culturii şi vieţii economice din Bucovina.
S-a stins din viaţă la 1 iunie 2004, în Bucureşti. 
Sursa:http://www.crainou.ro