Comuna Gălăneşti face parte din judeţul Suceava, fiind situată în apropierea oraşului Rădăuţi, pe drumul spre Mănăstirea Putna.
Atât numărul de locuitori, cât şi suprafaţa pe care o ocupă, plasează
Gălăneştii între comunele de mărime mijlocie ale judeţului.Suprafaţa
terenului intravilan al comunei Gălăneşti este de 460,40 ha, din care: Atât numărul de locuitori, cât şi suprafaţa pe care o ocupă, plasează
- sat Gălăneşti: 321,21 ha;
- sat Hurjuieni: 139,12 ha;
- suprafaţa locuibilă: 38858 m2.
ălăneştii
par să însemne o localitate relativ nouă în istoria românilor
bucovineni, menţionată,
drept cătun al Vicovului de Jos, abia în harta cadastrală a anului
1783, când, după secularizarea averilor mănăstireşti (ale Putnei,
în cazul acesta), s-au constituit domeniile obşteşti (pădure
comunală, imaş comunal, fâneţe) şi s-a pus în practică o primă reformă
agrară, ţăranii bucovineni fiind împroprietăriţi cu „cât aveau în
lucru“, o împroprietărire săvârşită de ocupantul austriac şi,
tocmai de aceea, despre care nu se prea vorbeşte în istoriografia
românească, decât în formule esenţializate, dar derutante,
de genul „domenii composesorale”. Moşia obştească, proaspăt constituită, era numită, în harta
cadastrală, „Gallinestie”,
iar cătunul – Gălăneşti, de la neamurile care, prigonite de
călugării putneni, au întemeiat vatra de sat, după 21 aprilie 1786.
Iobagii mănăstirii Putna, din rândurile cărora
se trag şi gălăneştenii, au avut mult de suferit, de-a lungul timpului,
datorită asupririi şi prigoanei la care-i supuneau egumenii, aşa că
mulţi au fugit unde au văzut cu ochii, în căutarea libertăţii,
răzbind până la cazaci, până la Ţarul Rusiei sau până la Regele
Poloniei, cum a fost acel Apostol Chirgheci, din Putila, care,
însoţit de 500 de iobagi, a fugit la Moscova, apoi, când iobagii
aceia ajunseseră un corp militar de elită, s-a pus în slujba lui Ian
Sobiecki,
pe care l-a însoţit şi în incursiunea din Moldova, luând în
stăpânire şi guvernând Câmpulungul Moldovenesc, în vremea ocupaţiei
polone.
În anii anteriori „adunării”
vetrei de sat a Gălăneştilor, denunţurile egumeneşti, la domnie, s-au
ţinut lanţ.
În 10 ianuarie 1750, egumenul Dositei Herescu, viitorul episcop, s-a
plâns voievodului Racoviţă, cerându-i să trimită ispravnicii de ţinut
pe urmele iobagilor neascultători, ca „să-i înfrâneze şi să-i supue ca să slujască la toate cele ce vor fi de trebuinţă mănăstirii,
pe obiceiu vechiu”.
Un iobag din Vicovu de Jos, Gligoraş Calance, a
izbutit să păzească poala codrului şi să trăiască în linişte, dar a
fost,
iarăşi, pârât la domnie, în 19 octombrie 1954, iar ispravnicii vin
şi îi risipesc casa, ajutându-i pe cucernicii călugări să smulgă,
de la familii, câte doi lei pentru fiecare membru al unei familii,
care îl urmase pe Grigoraş Calance. În 12 octombrie 1765,
egumenul Putnei s-a plâns divanului domnesc de disperarea unui alt
iobag din Vicovul de Jos, Vasile Savul,
care „i-a rupt barba proigumenului de Putna, care a plecat la Vicovul de jos pentru posluşanie”,
apoi a luat calea codrului.
În 27 martie 1766, anticipând parcă înfiinţarea
vetrei gălăneştene de sat, egumenul Pahomie s-a jeluit împotriva
iobagilor care locuiau
la marginea fânaţului mănăstirii, producând, cu vitele, „mare pagubă şi stricăciune”. Ispravnicul Sucevei, primind poruncă să ia măsuri,
i-a avertizat să se mute urgent în vetre de sat pe „Grigore Coroamă, Ion Coroamă, Ghenie baba, Grigor şi Vasile Motrescu, Odochia baba şi
Nastasia baba Motrescu”, din Vicovu de Jos, şi pe „Pătraş
Urmă, Grigore fiul lui Urmă, Chirilă Răuţu cu feciorul său, Ivan Rusu,
Ştefan Rusu, Schiporenii şi Motreştii din Vicovul de Sus, care,
având case lângă fănaţurile mânăstirii, fac mare pagubă şi stricăciune".
În 10 octombrie 1766, Ilie Savul, „ţăran din Gicovul de Jos… l-au tras de barbă şi l-au necinstit cu batjocură”
pe proegumenul Putnei,
care ţăran, ca şi Vasile Savu, cel care a smuls barba proegumenului,
părea să moştenească un bun obicei de familie împotriva
prigonitorilor în sutană.
În 18 iunie 1767, egumenul Putnei s-a jeluit şi voievodului Grigore
Callimah (descendent al neamului câmpulungean al Călmaşilor)
împotriva iobagilor din Frătăuţi, Gicove şi Straja „care nu s-au obişnuit a trăi la vatra satului, unde este sălişte şi biserică,
ce trăiesc împrăştiaţi pe aceste moşii, aducând cu bucatele lor stricăciune şi pagubă mănăstirii”.
Fără voia lor ctitori de vatră de sat, Petre Gălan, Toader Gălan,
Pavel – fiul lui Toader, Lupul Botnar – ginerele lui Petre Gălan
„şi tot cutul Gălăneştilor”, deci întregul cătun, pun degetul pe zapisul întocmit de ispravnicul de Suceava, în 21 aprilie 1768,
confirmând că au luat cunoştinţă de „porunca lui Vodă” de a se aşeza în vatra satului, ieşind din arături şi din fâneţe,
dar cer păsuire, fiind aşezaţi acolo „de câtăva vreme”.
Desigur că ei veneau de pe vetrele risipite pe uriaşa moşia a
mănăstirii Putna, a cărei biserică era, pe atunci, o ruină, cu
ziduri de până la un metru şi ceva, înnegrite de vreme şi nepăsare.
După reforma agrară din 1783, înfăptuită cu
păduri, păşuni, fâneţe şi ţarini confiscate proprietarului ecleziast,
încep să fie consemnate şi toponimele, unele vechi, poate din vremea
acelui Herman, fratele lui Iaţco, de la care avea să cumpere
Ştefan cel Mare Voitinelul, „unde este casa lor, la Voitinu, unde aceasta iese din pădure şi din poiană şi unde este mănăstirea lor
şi vechiul lor loc de cosit, sub brădet”. Iar dintre
toponime, cele mai interesante şi mai tăinatice par să fie cele care se
referă
la ţarini, care pot permanentiza nume de oameni de demult (Barc,
Bărcuţ, Boicu sau Dealul Ungureanului) sau pot sugera diverse
înţelegeri funciare în timp (Lanul Tocmitură, Locurile nemţeşti,
Ţarina Popii sau Unghiul Popii).
Biserica din Gălăneşti a fost construită, între anii 1849-1850, de
Mihail Bodnărescul, fiind sfinţită în 1852 şi împodobită cu un
iconostas în 1857. În 1876, parohia avea 1.343 enoriaşi, paroh fiind
Mihail Gramatovici.
În 1907, preot era Leon Abager, născut în 1873, preot din 1897, iar
cantor, din 1902, Gavriil Spânul, născut în 1865.
Din 1882, funcţiona, la Gălăneşti, o şcoală cu 2 clase. O listă de subscripţie pentru zidirea bisericii orientale
din Cacica, întocmită, în septembrie 1891, de „Samuil Sauciuc, preot în Galaneşti”,
menţionează, printre familiile comunei, pe:
Ermolaie Prelipceanu, Gheorghi Cârsteanu, Ştefan Cârsteanu, Dimitrie
Băbălean, Alexandru Galan, Ioan Cuciureanu, Ioan Bodnariu,
Ostafie Bodnariu, Meliton Bujdeiu, Simion Hrişcă, Ioan Cârşteanu,
Iftemi Bujdeiu, Mafteiu Galan, Niculaiu Bodnariu,
Ioan alui Constantin Bujdeiu, Ioan Ungurean, Gavril Spânu şi Andrei
Precop.
Sursa:http://www.galanesti.ro
